Ansambluri rezidențiale noi din Timișoara – Rivendelle Residence

Ansambluri rezidențiale noi din Timișoara – Rivendelle Residence

sursa foto: www.rivendelle.ro

            Piața imobiliară din Timișoara dispune de foarte multe oferte de locuințe noi, dezvoltatorii imobiliari speculând astfel apetitul timișorenilor pentru locuințe noi. Standardele au crescut, pretențiile clienților la fel, finisajele sunt tot mai moderne, iar dezvoltatorii imobiliari se zbat să ofere diverse facilități viitorilor clienți, deoarece a oferi doar apartamente moderne nu mai e o garanție a succesului pe piața imobiliară locală. Astfel, sunt tot mai multe acele ansambluri rezidențiale care oferă și loc de parcare, spații comerciale, spații verzi sau spații de joacă pentru copii, piscină, sală de fitness sau alte facilități diverse.

            Un proiect imobiliar de succes este și ansamblul rezidențial Rivendelle Residence, care este situat pe strada Constructorilor, nr. 16, pe un teren cu o suprafață de 3456 mp și care oferă facilități precum parc alăturar, finisaje personalizate (la alegerea clientului), supraveghere video și recepție cu servicii până la ora 22:00 pentru servicii la cerere. Rivendelle Residence constă în 2 corpuri de clădire și însumează în total 60 de apartamente, 55 de locuri de parcare în subsol, la care se mai adaugă 38 la nivelul terenului. Apartamentele din acest ansamblu rezidențial sunt de 1, 2 și 3 camere, iar în privința designului interior, designerii dezvoltatorului imobiliar au optat pentru 3 tipuri de amenajare: Lorien, Rohan și Eriador. Finisajele sunt de cea mai bună calitate, indifferent de stilul de design interior pentru care clientul optează.

             În acest moment, în ansamblul rezidențial Rivendelle Residence mai sunt disponibile 18 apartamente, marea majoritate apartamente de 2 camere și doar un apartament de 3 camere. Cele mai multe apartamente de 2 camere sunt cele de tip D, care au o suprafață utilă de 59.11 mp, la care se mai adaugă un balcon de 10.16 mp. Apartamentul se compune de living cu bucătărie open space, dormitor, baie, balcon și se vinde la prețul de 68903 EUR cu TVA inclus. Alt tip de apartament de 2 camere este cel de tip C, care are o suprafață utilă de 61.43 mp, la care se mai adaugă un balcon de 10.17 mp. Apartamentul acesta are aceeași compoziție ca cel de tip D, adică living cu bucătărie open space, dormitor, baie, balcon, doar că e mai spațios și se vinde la prețul de 71464 EUR cu TVA inclus.

            Apartamentul de 3 camere disponibil în acest ansamblu rezidențial este de tip A, are o suprafață  utilă de 84.53 mp, la care se mai adaugă un balcon de 11.14 mp. Apartamentul se compune din living cu bucătărie tip open space, 2 dormitoare, 2 băi și balcon cu acces din living și dormitoare.. Prețul apartamentului este de 97288 EUR cu TVA inclus.

             Ca modalitate de plată, dezvoltatorul acceptă plata cu bani cash, prin credit ipotecar, sau prin rate direct la dezvoltator. Pentru ultima variantă se percepe un avans de cel puțin 10 %, iar perioada creditului este de la 1 la 5 ani. Ansamblul rezidențial Rivendelle Residence a atras atenția timișorenilor prin standardul ridicat al locuințelor pe care le oferă, tocmai de aceea locuințele s-au vândut până acum într-un ritm foarte rapid.   

 

 


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.



banner chirii sibiu
Archive
 April 2017
 May 2017
 June 2017
 July 2017
 October 2017
 November 2017
 December 2017
 January 2018
 March 2018
 January 2019
 February 2019
 September 2021
 February 2023
 December 2020
 July 2023
 November 2023